Fungicid sistemic pentru combaterea bolilor foliare și ale spicului la cereale. Nativo® Pro 325 SC poate combate inclusiv formele rezistente la alte fungicide datorită modului diferit de activitate al celor două substanţe active. Specific acestui produs este efectul de “green leaf” (menţinerea foliajului verde o perioadă mai lungă de timp) ceea ce permite acumulări suplimentare în boabe deci sporuri de producţie.
grâu de toamnă şi primăvară: 0,6 l/ha pentru controlul bolilor foliare şi 0,7 l/ha pentru combaterea fuzariozei (Fusarium spp);
orz de toamnă şi orzoaică de primăvară: 0,6 l/ha;
triticale: 1 l/ha.
Detalii: Nativo® Pro 325 SC se utilizează pentru maxim 2 tratamente pe vegetaţie. Efectuarea tratamentelor se face preventiv sau curativ, la apariţia primelor simptome. Primul tratament se efectuează de obicei în intervalul cuprins între apariția celui de-al doilea internod şi sfârşitul înspicatului (BBCH32-59). Tratamentul împotriva fuzariozei se efectuează în intervalul dintre începutul înfloritului şi sfârşitul înfloritului (BBCH61-69), utilizând doza de 0,7 l/ha. Timpul de repaus între cele două tratamente este de 21 de zile, iar intervalul minim de la ultimul tratament până la recoltat este de 35 de zile. Volumul de soluţie necesar este de 200 – 400 l/ha.
Informațiile prezentate sunt doar cu titlu informativ. Înainte de utilizare consultați eticheta de pe ambalajul produsului.